You are here: Home

HEMEL

Coşul de cumpărături

Cosul dvs. este gol.

Reclama Slide


ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA ROMÂNĂ ÎN VIGOARE, ÎNCEPÂND CU LUNA FEBRUARIE 2012, REALIZĂRILE PERSOANELOR FIZICE VOR FI RECOMPENSATE SUB FORMA DE DISCOUNT APLICAT PE COMENZILE FACTURATE ÎN LUNA(LUNILE) URMĂTOARE, DREPT PENTRU CARE, VĂ SUGERĂM CONSTITUIREA DUMNEAVOASTRĂ ÎNTR-O FORMĂ JURIDICĂ(FIRMĂ), PLĂTITOARE TVA, PENTRU A PUTEA BENEFICIA DE TVA DEDUCTIBIL.

Pentru a ne conforma legilor în vigoare şi a răspunde cerinţelor organelor de control reamintim membrilor reţelei „HEMEL” că au obligaţia de a transmite firmei copie după CARTEA DE IDENTITATE  şi un exemplar al CONTRACTULUI DE COLABORARE semnat. Cei care au de încasat comision trebuie să transmită un extras de cont al băncii unde doresc să fie livrat comisionul realizat. Membrii care nu au transmis documentele solicitate vor fi trecuţi în categoria de membri pasivi până la îndeplinirea condiţiilor menţionate. Această regulă se aplica şi noilor membri.


Colaboratorii Hemel care se califica la nivele de salarizare vor primi comisioanele aferente numai daca au trimis copie de C.I. si contractul de colaborare completat si semnat. De asemena, comenzile noilor membri vor fi expediate numai dupa ce vom intra in posesia copiei de C.I., urmand ca acestia sa trimita contractul de colaborare completat si semnat.
Cele de mai sus se aplica din data de 27.02.2012.

Contractul de colaborare HEMEL se poate descărca de aici


Informaţii înregistrare

Pentru a putea accesa informaţiile legate de reţea şi pentru a lansa comenzi de pe site trebuie iniţial să vă înregistraţi, folosind link-ul Inregistrare din caseta Login. Dacă nu reuşiţi şă vă înregistraţi, CNP-ul dvs. nu este corect în baza de date şi vă rugăm să confirmaţi CNP-ul dvs. la operatorii telefonici Hemel.